EXCLUSIV | Ce se întâmplă cu Julio Baptista, cel mai bine plătit jucător din Liga 1! „Vreți să vă spun ceva? Cei care l-au adus, care l-au acceptat…”

Redactor:
Dan Mirea
EXCLUSIV | Ce se întâmplă cu Julio Baptista, cel mai bine plătit jucător din Liga 1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Julio Baptista, brazilianul campioanei Ligii 1 Betano, CFR, e plătit cu 50.000 de euro lunar, o sumă uriașă pentru campionatul românesc și mai ales pentru unul al cărui randament în tricoul ardelenilor a fost extrem de slab.  A bifat doar trei apariții, două în Liga 1 și una în preliminariile cupelor europene, totalul minutelor fiind de 42.

„Vreți să vă spun ceva? Cei care l-au adus, care l-au acceptat nu cred că greșesc. S-ar putea să fie un jucător de 45.000 de euro pe lună. S-ar putea…dar, oricâți bani ai avea, totuși nu poți să arunci banii așa pe jucători”, a afirmat Dumitru Dumitriu la ProSport LIVE.

În replică, oficialul ardelenilor, Bogdan Mara, a parat. „Nu am fost implicat în transferul său. E accidentat și mai multe nu știu să vă spun. Nu eu sunt cel care se ocupă de acest subiect”, a anunțat acesta în cadrul aceleiași emisiuni.

Baptista are 37 de ani, iar contractul cu CFR e valabil până în vara lui 2019. A sosit la trupa din Cluj în vara trecută, transferul fiind surprinzător pentru că el nu mai jucase de un an și jumătate într-un meci oficial.

„Am primit diverse propuneri, să merg la alte echipe din Australia, Mexic și Argentina. Poate aș fi câștigat două milioane de euro pe an în Australia. Nu am venit aici pentru bani, am venit aici pentru a ajuta. Noi ne-am înțeles asupra unui contract. Nu-mi place să vorbesc despre cât câștig. Poate că cel mai mic salariu pe care l-am câștigat vreodată este cel de aici. Lumea m-a văzut pe stradă și m-a întrebat de ce nu joc și cred că e important să explic. Când am primit propunerea, nu mai jucasem de un și jumătate și mi s-a spus că dacă vin trebuie să joc foarte bine. M-am îmbolnăvit la un moment dat, dar nu mi-am dat seama. Cred că am devenit alergic din cauza unor unor medicamente. Am alergie la polen sau la praf, de exemplu. Medicația cu care m-am tratat e permisă în fotbal”, a spus la Digi Sport acum patru luni, Baptista.

Baptista a avut o carieră impresionantă până acum, jucând la echipe ca Sevilla, Real Madrid, Arsenal, AS Roma sau Malaga. A bifat și 40 de meciuri pentru naționala Braziliei. La madrileni, unde a câștigat trofee, a evoluat alături de nume uriașe ale fotbalului mondial: Sergio Ramos, Helguera, Cannavaro, R. Carlos – Beckham, Zidane, Guti, Robinho, Raul sau Ronaldo.
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×